Aromele Greciei in mancare si bauturi

Distribuie aceasta postare...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInEmail this to someonePrint this page

taverna greceascaCând mergi în concediu în Grecia, chiar dacă sejurul cumpărat de tine printr-o agenție de turism are inclus masa în sistem all inclusive la hotelul la care ești cazat, rezerva-ți o seara sau chiar în timpul zilei și mănâncă în oraș la o taverna tradițională greceasca pentru a cunoaște mai bine tradițiile democratice ale Greciei.
Grecii au fiecare taverna sau restaurantul lor preferat, atrași nu de rafinamentul bucătăriei, cât de mâncarea proaspătă, bine gătită, iar turiștii apreciază și ei simplitatea și caracterul sănătos al gastronomiei elene din care nu lipsesc uleiul de măsline, iaurtul, putina carne sau pestele proaspăt, vin sau bere.
In general grecii prefera o cafea dimineața, un prânz bogat și câteva gustări (mezedes).

Restaurante traditionale

Cele mai multe dintre restaurantele tradiționale din Grecia au ca specific bucătăria regiunii respective, o metoda de preparare sau un anumit tip de mâncare.
Meniul dintr-un restaurant tradițional este adesea redus, cu vreo douăsprezece mezedes (aperitive sau gustări), opt feluri principale, patru-cinci salate sau fructe proaspete sau ceva dulce la desert și câteva soiuri de vin locale sau naționale.
Restaurantele variază de la cele foarte scumpe, în marile orașe din insule, la cele foarte ieftine. Cele mai ieftine restaurante sunt asa-numitele magerio. Acestea nu au un meniu sau un bogat sortiment de vinuri, oferta de mâncare este redusa, însă tot timpul este proaspăt gătită, iar vinul este la butoi.

Tavernele grecesti

taverna 2Una dintre cele mai mari plăceri ale celor care vizitează Grecia este sa petreci câteva ore la o taverna, fie ea în oraș sau amplasata chiar pe malul marii. Tavernele tradiționale grecești au program de după amiaza pana seara târziu, aici servindu-se și prânzul. Meniurile sunt reduse și sezoniere, acestea cuprinzând de obicei sase sau opt mezedes și patru feluri principale de mâncare gătită la comanda plus garniturile de legume, salate, fructe și vin.
La psarotaverna găsiți preparate din peste și fructe de mare. De obicei, acestea sunt așezate chiar pe plaja. Proprietarul servește întotdeauna peste proaspăt și caracatițe prinse chiar de el în dimineața aceleași zile.
mancare greceasca 2Marile restaurante specializate în preparate din peste din zonele turistice servesc uneori si peste congelat sau de import, lucru care, prin lege, trebuie menționat în meniu.
Daca doriți un grătar delicios încercați la o psistaria, taverna specializata in carne la frigare și fripta pe cărbuni (sta karvouna). Prin satele grecești, de munte în mod special, găsiți carne de miel, ied, porc, pui, vanat, sau miel întreg la frigare.
In zonele portuare, pestele și crustaceele sunt prăjite la tigaie sau fripte pe grătar și servite cu zeama de lămâie și ulei de măsline.

Cafenele și baruri in Grecia

Cafenele numite kafenia sunt un adevarat centru al vieții grecești. Chiar și cel mai îndepărtat cătun are un local în care se servesc cafea și vin.
Toate kafenia servesc cafea greceasca, uneori frape, băuturi răcoritoare, ouzo, tsikoudia și vinuri locale. Unele și gustări la comanda. Toate deschid dimineața devreme și închid noaptea târziu.
La mezedopoleio sau mezes, pe lângă vinullocal și mezedes, aveți la dispoziție ouzo si foarte tarele raki, ambele distilate din ce rămâne din recolta de struguri.
Nicio vacanta în Grecia nu este completa fără o vizita la ouzeri. Aici puteți comanda zeci de feluri pe baza de carne, peste și legume.Sunt locuri zgomotoase, însă foarte plăcute.

Vinurile grecești

Varietățile de struguri ce se cultiva în prezent în Grecia produc o mare varietate de vinuri. In Grecia a început sa se pună un mare accent pe vinurile îmbuteliate. Lista de vinuri din Grecia cuprinde cele mai bune vinuri, precum Ktima Merkouri, Semeli sau Strofilia. Printre soiurile bune, dar mai ieftine se numără și vinurile Cambas si Boutari.

Pestele si fructele de mare

mancare greceasca 2Pentru to si pestele-sabie, apele calzi ale Marii Egee reprezinta o cale e migrație, iar pentru gustoasele anșoa și sardine, o zona bogata în hrana. Golfurile mici adăpostesc foarte apreciații barbu, dentex si pestele papagal, în timp ce țărmul lung reprezinta casa scoicilor si crustaceelor. In taverne sau restaurante, pestele se servește cu cap cu tot, pentru greci, capul este partea cea ma gustoasa și ajuta la identificarea speciei.

Meniul grecesc clasic

Grecii folosesc ca fel întâi de mâncare o selecție de mezedes sau gustări reci. Urmează apoi felurile cu carne sau peste, servite de obicei, alături de o salata. Lista de vinuri tinde sa fie simpla și, în general, după masa se servesc cafeaua și prăjiturile.

Distribuie aceasta postare...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInEmail this to someonePrint this page

4 Responses

  1. Serafimciuc Claudia-Lavinia
    Am revenit din Grecia doar de cateva zile, dar inca sunt acolo cu toata fiinta mea. Am calatorit prin multe locuri in lumea aceasta, insa Grecia ma umple de fiecare data cu o energie pe care niciun loc nu mai reuseste sa faca asta. Am stat din 6 septembrie pana pe 13 septembrie la Hotelul Camelot din Creta, un hotel mic, cu 13 camere si cu restaurant propriu in care m-am simtit de 100 de ori mai bine decat intr-un resort. Am avut senzatia intotdeauna, atunci cand am stat intr-un resort, ca sunt o piesa ratacita de sah, fara identitate si fara forma. La Camelot am simtit ca reprezint ceea ce sunt, ca lumea ma cunoaste si ca toti de acolo imi sunt prieteni. Punctul forte al Hotelului Camelot este restaurantul propriu. M-am plimbat in fiecare seara pe insula Creta, acolo unde tavernele si restaurantele erau asezate in sir indian. Vedeam cateva mese ocupate, dar niciodata localurile nu erau pline. Exceptia facea restaurantul Hotelului Camelot, acolo unde, seara de seara, mesele erau intesate de turisti, buna dispozitie era la ea acasa, chelnerii afisau un zambet permanent, iar farfuriile se goleau cu repeziciunea unui taifun. Nu exagerez absolut cu nimic cand fac aceste afirmatii...trebuie sa mergeti acolo ca sa va convingeti. Turistii din alte hoteluri veneau acolo sa manance si sa se desfete cu gusturile rafinate ale preparatelor traditionale si numai. Cochiliile imese de scoici umplute cu fructe de mare, incredibilul tzatziki, friptura de miel in sos dulce-acrisor cu caramel, pasta de masline verzi servita cu paine fierbinte si crocanta, supa fabuloasa de fructe de mare, musacaua fenomenal de gustoasa si de diferita fata de ceea ce credeam noi ca inseamna musaca...iata doar cateva exemple din felurile de mancare care se gateau la foc continuu la Camelot, inimaginabilul kataif plin cu miere, migdale si nuci care, la fiecare inghititura, te facea sa inchizi ochii si sa-i multumesti lui Dumnezeu ca s-a inventat asa ceva. Si de parca asta nu ar fi fost de ajuns, la sfarsitul mesei, intotdeauna primeai din partea casei o sticluta cu raki (pentru ca digestia sa se faca mult mai rapid :) la care se asortau ori fructe, ori incredibilul iaurt cu miere, nuci si dulceata de visine. Am mai remarcat faptul ca patronul locatiei (care mai detinea inca doua hoteluri de familie pe insula) era prezent seara de seara in bucatarie, atent la modul de pregatire a mancarii si la aranjamentul farfuriilor. Se implica de fiecare data in activitatea culinara si era foarte atent cu clientii din restaurant. Despre chelneri ce pot sa spun? Am vazut acolo ce inseamna profesionalism, servire ireprosabila, tinuta exemplara si nu in cele din urma atitudine prietenoasa. Simt si acum in nari mirosul preparatelor grecesti si regret nespus ca vacanta mea a tinut doar sapte zile. N-as mai fi vrut sa plec de acolo, insa mi-am promis ca la anul voi reveni printre prietenii mei adevarati si printre oamenii care m-au facut sa ma indragostesc iremediabil de Grecia si de tot ceea ce poate ea sa faca pentru a-mi aduce in ochi si in suflet o lumina aparte. Ehfaristo poli, dragii mei prieteni de la Camelot!
  2. Luminita d
    Visez sa vizitez Insula Corfu de ani buni......iar acum mi-ati starnit nostalgia cu acest concurs...si ma gandesc........ ca in centrul insulei este o taverna Pelargos. Este o taverna de familie cu o traditie de peste 32 ani. Proprietarul este foarte prietenos, servirea rapida si preturile foarte rezonabile. Trebuie sa recunosc ca sunt gurmanada,si cand ajung in vreun loc de basm ,incerc sa inteleg cultura poporului respectiv,cum altfel,decat gustand din specialitatile ( a se citi,bunatatile) locale!!! Preparate precum:Strapatasada ,Savoro,Pastitsada,Charcuterie (pe insula Corfu se prepara carnati, salamuri, sunca si noumboula, din fiecare tip de carne).......ma determina sa recomand si sa revin mereu cu aceeasi placere....in Corfu ευχάριστες διακοπές! Vacanta placuta!
  3. poate va suna nebunesc, ador fructele de mare, as manca pana mi se apleaca, dar caracatita n-am mancat niciodata. am eu senzatia ca daca e urata, nici nu-i gustoasa. :)) dar daca as merge in Grecia, sigur as manca, caracatita, din mainile lor iscusite si-as bea la vin, preferabil dulce, din toate soiurile pe care le au. eu una as merge la un magerio, sa vad grecul asa cum este el. neimpopotonat de fast sau lux, ci autentic si frumos, cu pielea maslinie si cu caldura in suflet. :)
  4. Dupa ce am citit acest articol mi s-a facut foooarte foame. Sunt sigura ca mancarea greceasca este un deliciu. Era mai demult o emisiune culinara pe Euforia in care erau filmate episoade din inima Greciei, unde gateau diversi localnici tot felul de mancaruri apetisante. Am si eu un regret, n-am baut niciodata ouzo si tare sunt curioasa ce gust are. :))

Lasă un răspuns la Roxana